OK
X
cartușerie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cartoucherie)
1.
secție
într-un
arsenal
unde
se
fabrică
și
se
depozitează
cartușele.
cartușerie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cartoucherie)
1.
secție
într-un
arsenal
unde
se
fabrică
și
se
depozitează
cartușele.
cartușieră
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cartouchière)
1.
cutie
de
piele
etc.
la
centură,
în
care
se
țin
cartușe.
2.
bandă
de
piele
sau
de
pânză
pe
care
se
poartă
cartușele
de
vânătoare.
pistolet
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. pistolet)
1.
armă
de
foc
semiautomată,
mai
mică
decât
pistolul,
având
magazia
de
cartușe
cu
încărcătorul
montată
în
pat.
2.
instrument
de
desen
pentru
trasarea
liniilor
curbe;
curbigraf,
florar
(de
desenat).
revolver
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. revolver, germ. Revolver)
1.
armă
de
foc
cu
un
butoiaș
cilindric
unde
se
țin
cartușele,
cu
care
se
pot
trage
mai
multe
focuri
fără
a
reîncărca.
2.
ciocan
pneumatic.
3.
sistem-~
=
dispozitiv
care
declanșează
automat
mișcările
succesive
ale
unei
piese
de
mașină.
4.
strung-~
=
strung
universal
la
prelucrarea
în
serie
a
pieselor
de
formă
complicată.
reîncărcat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (v. reîncărca)
1.
(despre
vehicule,
recipiente
etc.)
care
a
fost
umplut
din
nou.
2.
care
a
fost
încărcat
din
nou
într-un
vehicul,
într-un
recipient.
3.
(despre
arme)
umplut
din
nou
cu
cartușe;
rearmat.
munițiune
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (cf. fr. munition, germ. Munition, lat. munitio)
1.
explozivi
și
proiectile,
în
special
cele
necesare
pentru
încărcarea
armelor
de
foc;
muniție.
2.
rezervă
esențială
pentru
o
armă
(gloanțe,
cartușe
et
cetera);
muniție.