Dictionar

Rezultate principale (Casetă):

Casetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. cassette, it. cassetta)

1. cutie (mică) în care se păstrează bani, obiecte preţioase etc.

2. cutie pentru închiderea şi protejarea unor dispozitive sau mecanisme, pentru păstrarea unor piese etc.

3. cutie etanşă de diferite forme în care se ţin clişee, pelicule fotosensibile etc.

4. cutie de material plastic conţinând o bandă magnetică, într-un casetofon.

5. fiecare dintre compartimentele adâncite, de formă regulată, care decorează un plafon sau intradosul unei bolţi; caseton; cheson (5).

6. text tipărit încadrat într-un chenar.

7. ~ tehnică = notă a editurii sau a tipografiei asupra apariţiei unei publicaţii.

8. partea metalică a unei proteze dentare.


Caşetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cachet)

1. capsulă mică dintr-o foiţă de amidon, în care se închid prafurile medicamentoase (cu gust neplăcut); bulină2 (1).


Rezultate secundare (Casetă):

Casetat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (casetă + -at)

1. (arhit., constr.) compartimentat în casete (4).


Digicasetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. digicassette)

1. casetă pentru digicasetofon.


Microcasetă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. microcassette)

1. casetă audio miniaturizată utilizată pe scară largă în secolul al XX-lea pentru înregistrarea vocii (dictafon, robot telefonic etc.); minicasetă.


Minicasetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. minicassette)

1. casetă miniaturizată folosită pe minicasetofoane.


Videocasetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. videocassette, fr. vidéocassette)

1. casetă care conţine pe o bandă video imaginea şi sunetul pentru televiziune sau informaţii sub formă de imagini, permiţând a (re)vedea un program; videogramă.


Bulină (2)

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ngr. bulini)

1. capsulă în care se pune un praf luat ca medicament; caşetă.

2. bucăţică rotundă de hârtie cu care se lipesc plicuri etc.

3. (pl.) desen rotund imprimat pe o ţesătură.

4. (var.) bulin.


Capsulă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. capsule, lat. capsula)

1. fruct uscat, dehiscent, cu numeroase seminţe.

2. (anat.) înveliş conjunctiv al unui organ, al unei articulaţii.

3. ~e suprarenale = glande suprarenale; ~e articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulaţie.

4. înveliş mucos exterior al unor specii de bacterii şi de alge microscopice.

5. caşetă.

6. (chim.) vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund, din porţelan, sticlă etc., în care se încălzesc substanţe.

7. (tehn.) cutie bine închisă cu anumite instrumente, motoraşe etc. ce trebuie ferite de contactul cu exteriorul.

8. capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc.

9. ~ telefonică = cutie metalică, cu un microfon sau un receptor, în aparatele telefonice; ~ manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puţin diferite de cea atmosferică.


Caseton

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cassetone)

1. mobilă florentină din epoca Renaşterii, având sertare ornate cu sculptură măruntă.

2. casetă mare (4).


Cheson

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caisson)

1. vehicul cu două roţi, compartimentat, în trecut pentru transportul muniţiei (de artilerie).

2. fiecare dintre încăperile etanşe create prin compartimentarea unei nave, pentru a împiedica pătrunderea masivă a apei în tot vasul în caz de avarie.

3. dulap pentru ţinerea proviziilor şi a ustensilelor pe bordul unei nave.

4. construcţie de lemn, beton etc. (cutie) pentru lucrări subacvatice ori în terenuri cu multă umiditate.

5. piesă prefabricată din beton armat, având forma unei plăci cu nervuri de întărire, folosită ca element de rezistenţă la planşee şi acoperişuri.

6. (arhit.) casetă (4).


Cistă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ciste, lat. cista, gr. kiste)

1. (ant.) coş de răchită în care se purtau la procesiunile închinate unor divinităţi diverse obiecte de cult.

2. casetă, lădiţă.

3. vas cilindric de metal pentru prima epocă a fierului din Italia.

4. mormânt preistoric din piatră în care era aşezat cadavrul.

5. celulă, spor de rezistenţă, la alge.


Combo

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. combo)

1. mic colectiv de jaz și muzică de dans, alcătuit din trei până la opt persoane, care cântă într-un cabaret; orchestră.

2. (informatică) combo-box = tip de casetă derulantă.