cataliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. catalyser)

1. a produce o cataliză.
2. (fig.; despre un fenomen, o persoană) a provoca o reacție prin simpla prezență sau prin intervenția sa.

cataliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. catalyse)

1. (chimie) accelerare sau întârziere a unei reacții chimice sub influența unor catalizatori.
2. (chimie) ~ negativă = ~ în care catalizatorul are un efect inhibitor asupra reacției; anticataliză.
3. (chimie) ~ pozitivă = ~ în care catalizatorul are un efect de accelerare asupra reacției.
4. (chimie) ~ omogenă = ~ în care catalizatorul și reactivii formează o singură fază (adesea lichidă).
5. (chimie) ~ eterogenă = ~ în care catalizatorul și reactanții formează mai multe faze (în general un catalizator solid pentru reactanți în fază gazoasă sau lichidă).
6. (chimie) ~ enzimatică = ~ în care catalizatorul este o enzimă, adică o proteină.

cataliză

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT catalysis
2. FR catalyse
3. EN catalysis
4. DE Katalyse
5. RU кaтaлиз
6. HU katalízis, katalizátorok hatására bekövetkező kémiai reakciók gyorsítása vagy lassítása

anticataliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anticatalyse)

1. acțiunea de încetinire a unei reacții chimice de către anumite substanțe.

autocataliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autocatalyse)

1. (chimie) cataliză a unei reacții datorită chiar produșilor de reacție.

catalizator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. catalyseur)

1. substanță care activează o reacție chimică fără ca ea însăși să sufere modificări.
2. (fig.) persoană capabilă să declanșeze la cei din jur reacții consonante cu ale sale.

electrocataliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Elektrokatalyse)

1. accelerare a proceselor fizi-co-chimice din organismele vii cu ajutorul curentului electric.

fotocataliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. photocatalyse)

1. cataliză selectivă, produsă de lumină.

activator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. activateur)

1. adj., s. m. (substanță) care, adăugată unui catalizator, unui material, le intensifică activitatea; activant.
2. s. m. microelement din structura materiei vii, cu rol de activare a fermenților.
3. substanță care activează fermenții inactivi sau stimulează dezvoltarea unor organe sau țesuturi embrionare.

autocataliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autocatalyse)

1. (chimie) cataliză a unei reacții datorită chiar produșilor de reacție.

catalitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. catalytique)

1. legat de cataliză; produs prin cataliză.
2. având proprietăți care facilitează reacția chimică.

cataliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. catalyser)

1. a produce o cataliză.
2. (fig.; despre un fenomen, o persoană) a provoca o reacție prin simpla prezență sau prin intervenția sa.

cataliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. catalyse)

1. (chimie) accelerare sau întârziere a unei reacții chimice sub influența unor catalizatori.
2. (chimie) ~ negativă = ~ în care catalizatorul are un efect inhibitor asupra reacției; anticataliză.
3. (chimie) ~ pozitivă = ~ în care catalizatorul are un efect de accelerare asupra reacției.
4. (chimie) ~ omogenă = ~ în care catalizatorul și reactivii formează o singură fază (adesea lichidă).
5. (chimie) ~ eterogenă = ~ în care catalizatorul și reactanții formează mai multe faze (în general un catalizator solid pentru reactanți în fază gazoasă sau lichidă).
6. (chimie) ~ enzimatică = ~ în care catalizatorul este o enzimă, adică o proteină.

diastază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diastase)

1. (biochimie) ferment solubil, prezent în cantități mici în țesuturile vii, animale sau vegetale, unde acționează ca un catalizator biologic; enzimă.
2. (biochimie) substanță produsă prin germinarea diferitelor cereale, în special orz, și utilizată în special pentru fabricarea berii; amilază.
3. dezlipire accidentală a două părți anatomice, normal unite sau articulate între ele; disjuncție.