Dictionar

categoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. catégorique)

1. (și adv.) precis, hotărât; necondiționat.
2. (log.; despre judecăți) în care legătura dintre subiect și predicat este necondiționată și sigură.
 

afirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affirmer, lat. affirmare)

1. tr. a susține, a declara categoric, ferm.
2. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva.
 

antinomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antinomie, lat. antinomia)

1. contradicție categorică între două legi, teze sau principii ce se exclud reciproc.
 

baricada

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. barricader)

1. tr., refl. a (se) închide cu o baricadă.
2. (p. ext.) a (se) închide ferm, categoric.
 

casant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cassant)

1. care se sparge sau se sfărâmă ușor; casabil, fragil.
2. (fig.; despre modul de a vorbi al cuiva) tăios.
3. care posedă un caracter ferm, categoric; hotărât.
4. (anton.) incasant.
 

consens

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat., fr. consensus)

1. acordul tacit, sau fără opoziție categorică, pe un anumit subiect; acord între persoane, înțelegere deplină, identitate de opinii.
2. (fiziologie) interdependența mai multor organe în îndeplinirea funcțiilor vitale.
3. (antonime) dezacord, disensiune.
 

decis, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. deciso)

1. ferm, hotărât; categoric, tranșant.