Antinomie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antinomie, lat. antinomia)
1. contradicţie categorică între două legi, teze sau principii ce se exclud reciproc.
Consens
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat., fr. consensus)
1. acordul tacit, sau fără opoziție categorică, pe un anumit subiect; acord între persoane, înţelegere deplină, identitate de opinii.
2. (fiziologie) interdependența mai multor organe în îndeplinirea funcțiilor vitale.
3. (antonime) dezacord, disensiune.
Decreta
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décreter)
1. a da un decret; a hotărî prin decret.
2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentenţios; a emite o părere categorică.
Dictare
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. dicta)
1. acțiunea de a dicta și rezultatul ei; dictat (ex. scriere după ~).
2. lucrare şcolară pentru reproducerea în scris a unui text dictat.
3. pronunțare clară a unor cuvinte, texte, cifre etc. pentru ca acestea să poată fi reproduse (scrise, înregistrate) întocmai.
4. impunere categorică a unor norme sau reguli prestabilite; (prin ext.) ordin.
Imperativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. imperativus, fr. impératif)
1. adj. care exprimă un ordin; poruncitor.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod.
3. care se impune ca o necesitate absolută.
4. s. n. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație.
5. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice.
Tranşa
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. trancher)
1. a tăia şi sorta carnea destinată preparării mâncării, consumului.
2. a tăia în lame, în plăci (marmură etc.).
3. a rezolva printr-o decizie categorică o chestiune, o dificultate.