Parte de vorbire: s.
Origine: (it. aggiornamento)
1. politică a bisericii romano-catolice de readaptare a doctrinei tradiţionale a catolicismului la cerinţele societăţii contemporane.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. catholique, lat. catholicus, gr. katholikos, univeral)
1. I. care aparține catolicismului, privitor la catolicism; papistășesc.
2. referitor la religia creștină și la biserica condusă de papa de la Roma.
3. II. adept al catolicismului; papistaș.
4. persoană care aparține religiei catolice.
5. (antonime) necredincios, păgân.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. limbe, germ. Limbus)
1. partea lățită a unei frunze, petale sau sepale; lamină.
2. marginea gradată a scării unui instrument de măsură.
4. creastă marginală a unei formații anatomice circulare.
5. navă folosită în operații de limbare.
6. loc unde catolicismul presupune că ar sta sufletele drepților decedați înainte de venirea lui Cristos și ale copiilor nebotezați.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. néo-catholicisme)
1. doctrină a catolicismului, „modernizată” prin introducerea unor teze menite să apropie şi să adapteze vechile principii şi teorii ale catolicismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. papolâtre)
1. nume dat partizanilor fervenţi ai papei sau ai catolicismului de către disidenţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. puseyisme)
1. curent în biserica anglicană, care cerea să fie restabilite ceremoniile catolice şi unele dogme ale catolicismului.