Dictionar

Rezultate principale (Cauza,):

Cauza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. causer, lat. causari)

1. a pricinui, a produce, a determina.


Cauză

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., it. causa, după fr. cause)

1. ceea ce determină apariţia unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă, în anumite condiţii, apariţia altui fenomen.

2. problemă socială de mare importanţă, care preocupă o colectivitate largă de oameni.

3. în cunoştinţă de ~ = cunoscând bine problema despre care este vorba; a face ~ comună = a lupta împreună (cu alţii) pentru aceeaşi cauză.

4. motiv, raţiune.

5. (jur.) pricină, proces.

6. a avea câştig de ~ = a câştiga.


Rezultate secundare (Cauza,):

Cauzal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. causal, lat. causalis)

1. de cauză, referitor la cauză.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care arată săvârşirea acţiunii din regentă; conjucţie = conjuncţie care introduce o propoziţie cauzală.

3. (log.) implicaţie = implicaţie care exprimă relaţia cauzală în propoziţiile condiţionale.


Cauzalgie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. causalgie)

1. hiperestezie cu senzaţie de arsură, care însoţeşte uneori rănile la nervi.

2. (var.) causalgie.


Cauzalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. causalisme)

1. concepţie filozofică fundată pe cauzalitate.


Cauzalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. causaliste)

1. I. referitor la cauzalism, doctrină conform căreia știința caută cauze și nu doar antecedente.

2. se spune despre o persoană care susține cauzalismul.

3. II. adept al cauzalismului, persoană pentru care cea mai importantă relație în analiza fenomenelor este cea de cauză și efect.


Cauzalitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. causalité)

1. interacţiunea dintre cauză şi efect, una dintre principalele forme ale conexiunii universale a fenomenelor.


Cauzat; provocat

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT effectus; evocatus

2. FR causé par; provoqué par

3. EN caused by; is (actually) due to; engendered by

4. DE Effekt; Wirkung

5. RU вызывaемый; обуслaвливaемый

6. HU okozott, előidézett


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.


Abdica

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.

2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.

3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.

4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.


Ablativ

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.

2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.


Ablaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.

2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.

3. reducere a masei unui gheţar sau a zăpezii prin topire şi evaporare.

4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanţă din cauza încălzirii sale până la incandescenţă.


Abnegaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.

2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.

3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.


Absorbţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanţe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, ţesuturi sau organe.

2. mişcare a intensităţii unei radiaţii care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.

3. încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată.

4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăţi în beneficiul uneia dintre ele.

5. (jur.) drept al unei instanţe superioare de a lua din competenţa instanţelor inferioare o cauză în curs de judecare.

6. absorbire.

7. extragere, aspirare.