Dictionar

antipalagă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. antipallage, gr. antypallage)

1. anacolut în care discontinuitatea sintactică reprezintă o abatere de la congruența cauzală în propoziție; schimbare reciprocă.
 

cauzal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. causal, lat. causalis)

1. de cauză, referitor la cauză.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată săvârșirea acțiunii din regentă; conjucție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție cauzală.
3. (log.) implicație ~ă = implicație care exprimă relația cauzală în propozițiile condiționale.
 

mana

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mana)

1. (la melanezieni și polinezieni) forță supranaturală impersonală, care ar sălășlui în lucruri, în plante, în animale și în oameni, exercitând o acțiune cauzală.
 

sincronicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. synchronicity)

1. calitatea a ceea ce este sincronic, a ceea ce se întâmplă în același timp; sincronie.
2. (psihologie) apariția simultană a două sau mai multe evenimente care nu prezintă o legătură cauzală, dar a căror asociere capătă sens pentru persoana care le percepe.
 

explicator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. explicateur, lat. explicator)

1. I. care explică, care interpretează; explicativ.
2. (gram.) conjuncție ~oare = conjuncție cauzală.
3. II. persoană care explică sau care interpretează.
4. (I., II.) (cel) care comentează, care face lumină asupra semnificației a ceva.
5. (I., II.) (cel) care furnizează cauza, originea a ceva.