cavaler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetățenii bogați.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații.
4. ~ de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor; șarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoțește o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie.

bărbat-cavaler

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (bărbat + cavaler)

1. bărbat cu atitudine cavalerească.

cavaleresc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. cavalleresco)

1. care se referă la cavalerism sau la epoca cavalerismului.
2. care prezintă calități de cavaler; care este vrednic de cavaler; care este caracteristic cavalerilor.
3. (prin ext.) care vădește un caracter sincer, deschis; franc, leal.

cavalerie 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cavalleria, fr. cavalerie)

1. demnitatea, rangul de cavaler al unui ordin.

cavalerie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaleriia, fr. cavalerie)

1. armă tactică și strategică folosind calul ca mijloc de deplasare și de luptă.

cavalerism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cavaler + -ism)

1. purtare, atitudine de cavaler (II, 1); vitejie; lealitate, onestitate.

cavalerist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (rus. кавалерист)

1. cel care servește în cavaleria militară; militar din cavalerie.

acoladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accolade)

1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrățișare și o lovire ușoară cu latul spadei.
2. (fig.) îmbrățișare.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuații, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.

ală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. ala)

1. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari.

aventuros, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aventureux, it. aventuroso)

1. care are caracter de aventură sau gust pentru aventură; care constituie o aventură.
2. (despre oameni) înclinat să se angajeze în aventură, într-o încercare dificilă, periculoasă, plină de neprevăzut.
3. (despre oameni) care iubește aventura, se lansează de bunăvoie în aventuri; amator de acțiuni îndrăznețe și riscante.
4. care abundă, care este plin de aventuri (ex. viață aventuroasă).
5. plin de riscuri (ex. proiect ~).
6. care îl caracterizează pe cavalerul rătăcitor în căutare de aventuri.
7. predispus la aventuri amoroase.

baron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baron, germ. Baron)

1. senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute.
2. titlu de noblețe între cavaler și viconte.

baronet

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. baronnet, engl. baronet)

1. titlu de noblețe ereditar, în Anglia, superior cavalerului și inferior baronului.
2. persoană care deține acest titlu nobiliar.

caballero

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. caballero)

1. mic nobil din Spania care servea în armată cu calul său; cavaler, domn.