Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cavalleria, fr. cavalerie)
1. demnitatea, rangul de cavaler al unui ordin.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaleriia, fr. cavalerie)
1. armă tactică şi strategică folosind calul ca mijloc de deplasare şi de luptă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (cavaler + -ism)
1. purtare, atitudine de cavaler (II, 1); vitejie; lealitate, onestitate.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (rus. кавалерист)
1. cel care servește în cavaleria militară; militar din cavalerie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accolade)
1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrăţişare şi o lovire uşoară cu latul spadei.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuaţii, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. ala)
1. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cataphracte)
1. s. n. platoşă grea, din diferite materiale, pentru om şi pentru cai.
2. s. m. oşteni ai cavaleriei grele înzăuaţi, împreună cu caii lor, în astfel de platoşă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cavalleresco)
1. care se referă la cavalerism sau la epoca cavalerismului.
2. care prezintă calități de cavaler; care este vrednic de cavaler; care este caracteristic cavalerilor.
3. (prin ext.) care vădește un caracter sincer, deschis; franc, leal.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (rus. кавалерист)
1. cel care servește în cavaleria militară; militar din cavalerie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cimer)
1. figură care împodobea coiful de turnir (şi de luptă) al cavalerilor medievali.