batipnee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bathypnée)

1. (med.) creșterea amplitudinii respiratorii în repaus, întâlnită în cazurile de stenoză a căilor aeriene superioare sau afecțiuni cardiace; respirație profundă.

cazuist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. casuiste; sp. casuista; lat. casus „caz de conștiință”)

1. cel care se ocupă de cazuistică.
2. teolog care, prin profesie, rezolvă cazurile de conștiință.
3. cel căruia îi place să analizeze, până în cele mai mici amănunte, fiecare caz, pentru a da o soluție cât mai exactă și mai documentată.
4. specialist în cazuistică, care folosește abil argumente ingenioase, logice în aparență, false în fond.

cazuistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. casuistique)

1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite.
2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilități logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).
3. sistem de investigații, analize și practici având la bază cazuri particulare, individuale.
4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate și tratate.

clapotaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clapotage)

1. zgomot perceput în cazurile când există lichid în diferite cavități ale organismului.

declina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décliner, lat. declinare)

1. tr. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale.
2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-și asuma o sarcină, o funcție etc.
3. a-și ~ competența = a nu-și recunoaște competența (autoritatea, capacitatea de a se pronunța într-o problemă); a-și ~ orice răspundere = a nu-și asuma răspunderea.
4. a nu recunoaște, a nu admite ceva.
5. a-și ~ numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea; a se prezenta.
6. intr. (despre aștri) a coborî către asfințit, a apune.
7. (fig.) a decădea, a fi în declin; a-și pierde vigoarea, importanța.

declinare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (declina)

1. acțiunea de a declina.
2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală.
3. clasă sau grupă de substantive care au aceleași forme de flexiune ori care folosesc aceleași mijloace de realizare a flexiunii.
4. (jur.) ~ de compentență = hotărâre prin care care o instanță își constată incompetența și trimite cazul unei instanțe competente.