casetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. cassette, it. cassetta)

1. cutie (mică) în care se păstrează bani, obiecte prețioase etc.
2. cutie pentru închiderea și protejarea unor dispozitive sau mecanisme, pentru păstrarea unor piese etc.
3. cutie etanșă de diferite forme în care se țin clișee, pelicule fotosensibile etc.
4. cutie de material plastic conținând o bandă magnetică, într-un casetofon.
5. fiecare dintre compartimentele adâncite, de formă regulată, care decorează un plafon sau intradosul unei bolți; caseton; cheson (5).
6. text tipărit încadrat într-un chenar.
7. ~ tehnică = notă a editurii sau a tipografiei asupra apariției unei publicații.
8. partea metalică a unei proteze dentare.

cașetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cachet)

1. capsulă mică dintr-o foiță de amidon, în care se închid prafurile medicamentoase (cu gust neplăcut); bulină2 (1).

casetat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (casetă + -at)

1. (arhit., constr.) compartimentat în casete (4).

digicasetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. digicassette)

1. casetă pentru digicasetofon.

microcasetă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. microcassette)

1. casetă audio miniaturizată utilizată pe scară largă în secolul al XX-lea pentru înregistrarea vocii (dictafon, robot telefonic etc.); minicasetă.

minicasetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. minicassette)

1. casetă miniaturizată folosită pe minicasetofoane.

videocasetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. videocassette, fr. vidéocassette)

1. casetă care conține pe o bandă video imaginea și sunetul pentru televiziune sau informații sub formă de imagini, permițând a (re)vedea un program; videogramă.

bulină (2)

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ngr. bulini)

1. capsulă în care se pune un praf luat ca medicament; cașetă.
2. bucățică rotundă de hârtie cu care se lipesc plicuri etc.
3. (pl.) desen rotund imprimat pe o țesătură.
4. (var.) bulin.

capsulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capsule, lat. capsula)

1. fruct uscat, dehiscent, cu numeroase semințe.
2. (anat.) înveliș conjunctiv al unui organ, al unei articulații.
3. ~e suprarenale = glande suprarenale; ~e articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație.
4. înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice.
5. cașetă.
6. (chim.) vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund, din porțelan, sticlă etc., în care se încălzesc substanțe.
7. (tehn.) cutie bine închisă cu anumite instrumente, motorașe etc. ce trebuie ferite de contactul cu exteriorul.
8. capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc.
9. ~ telefonică = cutie metalică, cu un microfon sau un receptor, în aparatele telefonice; ~ manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică.

caseton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cassetone)

1. mobilă florentină din epoca Renașterii, având sertare ornate cu sculptură măruntă.
2. casetă mare (4).

cheson

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caisson)

1. vehicul cu două roți, compartimentat, în trecut pentru transportul muniției (de artilerie).
2. fiecare dintre încăperile etanșe create prin compartimentarea unei nave, pentru a împiedica pătrunderea masivă a apei în tot vasul în caz de avarie.
3. dulap pentru ținerea proviziilor și a ustensilelor pe bordul unei nave.
4. construcție de lemn, beton etc. (cutie) pentru lucrări subacvatice ori în terenuri cu multă umiditate.
5. piesă prefabricată din beton armat, având forma unei plăci cu nervuri de întărire, folosită ca element de rezistență la planșee și acoperișuri.
6. (arhit.) casetă (4).

cistă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ciste, lat. cista, gr. kiste)

1. (ant.) coș de răchită în care se purtau la procesiunile închinate unor divinități diverse obiecte de cult.
2. casetă, lădiță.
3. vas cilindric de metal pentru prima epocă a fierului din Italia.
4. mormânt preistoric din piatră în care era așezat cadavrul.
5. celulă, spor de rezistență, la alge.

combo

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. combo)

1. mic colectiv de jaz și muzică de dans, alcătuit din trei până la opt persoane, care cântă într-un cabaret; orchestră.
2. (informatică) combo-box = tip de casetă derulantă.