caciucea

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. cachucha)

1. dans andaluz plin de temperament, asemănător cu boleroul și fandangoul, executat solo de un bărbat sau de o femeie, cu acompaniament de chitară; melodia corespunzătoare.

ceacanaucă

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (ceacănău)

1. femeie nehotărâtă sau prostănacă.

ceară

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT cera
2. FR cire
3. EN wax
4. DE Wachs
5. RU воск
6. HU viasz

ceasla

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chasselas)

1. (viticultură) varietate de struguri de masă cu boabele de mărime mijlocie, sferice, de culoare galbenă-aurie sau roz.
2. (var.) chasselas, șasla.

ceasoaie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ceas + -oaie)

1. moment nefast (pentru a întreprinde ceva); ceas rău.
2. (pop.) boală provocată copiilor de duhuri necurate, care se manifestă prin tresăriri și plâns în somn, tremurături, slăbiciune; ceas-rău-cu-lipitură, ceas-rău-cu-speriat.

ceaușism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (Ceauș[escu] + -ism)

1. (politică) regimul tiranic instaurat de Nicolae Ceaușescu în România între anii 1965 și 1989.

aalenian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. aalénien)

1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).
2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.
3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.

abarticular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abarticulaire, cf. lat. ab „de la” + articularius „articular”)

1. (med.) situat în vecinătatea unei articulații, dar nelegat de aceasta.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.