Rezultate secundare (Cealaltă):
Amfoheterogonie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphohétérogonie)
1. (bot.) producere de urmaşi constanţi pe o parte a ramurii, iar pe cealaltă de urmaşi cu segregare tipică a caracterelor.
Biunivoc, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biunivoque)
1. care are corespondenţă unică în ambele sensuri.
2. (mat., log.) corespondenţă ~ă = corespondenţă între elementele a două mulţimi, astfel încât fiecare element al uneia corespunde univoc unui element din cealaltă.
Contract
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. contractus, fr. contrat)
1. convenţie, înţelegere scrisă prin care două sau mai multe părţi se obligă reciproc la ceva.
2. ~ de muncă = contract potrivit căruia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuţii; ~ colectiv de muncă = contract încheiat de o instituţie sau întreprindere cu muncitorii şi funcţionaţii respectivi, reprezentaţi prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract între două întreprinderi prin care o parte se obligă să livreze anumite produse, să presteze un serviciu sau să execute o lucrare, iar cealaltă să plătească preţul mărfii sau al lucrării, ori tariful serviciului efectuat.
3. teoria ~ului social = teorie raţionalistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenţii între oameni.
4. (bridge) număr de levate la care s-a angajat un jucător.
Contradicţie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contradiction, lat. contradictio)
1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea şi lupta acestora.
2. (log.) raport de ~ = raport între două noţiuni (sau judecăţi), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conţinutul noţiunii (sau judecăţii) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziţie, în dezacord (cu). 2. nepotrivire între idei sau fapte.
Coordonare
Parte de vorbire: s.
Origine: (coordona)
2. raport, relaţie într-un enunţ între două sau mai multe propoziţii ori părţi de propoziţie pe acelaşi plan gramatical, nedependente una de cealaltă.
3. raport între mai multe noţiuni de acelaşi fel, subordonate aceleiaşi noţiuni.
Corespondenţă
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. correspondance)
1. schimb de scrisori între persoane, instituţii etc.; totalitatea acestor scrisori.
3. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o ţară etc. făcută de corespondentul unui ziar.
4. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părţi ale unui întreg; concordanţă, armonie.
5. (mat.) relaţie între două mulţimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă.
6. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiaşi idiom.
7. ~a timpurilor = concordanţa timpurilor.