Dictionar

cecitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cécité, lat. caecitas)

1. slăbire a capacității vizuale; orbire.
2. ~ psihică = pierdere a capacității de a recunoaște obiectele cu ajutorul văzului; ~ verbală = alexie.
3. (fig.) orbire intelectuală.
 

ablepsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablepsie)

1. (med.) lipsă a vederii; cecitate; orbire.
 

alexie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alexie)

1. (med.) incapacitate de a înțelege limbajul scris; cecitate verbală.
 

anopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anopsie)

1. (med.) lipsă a vederii; cecitate, orbire.
2. (med.) fel de strabism cu globul ocular deviat în sus.
 

cataractă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cataracte, lat. cataracta)

1. opacificarea cristalinului, care produce o cecitate parțială sau completă; albeață.
 

daltonism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. daltonisme)

1. (med.) deficiență congenitală constând în incapacitatea de a distinge anumite culori, în special roșul de verde; cecitate cromatică.
 

glaucom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. glaucome, lat. glaucoma, gr. glaukoma)

1. boală gravă a ochilor, caracterizată prin creșterea tensiunii intraoculare, atrofia membranelor și excavarea nervului optic, cu scăderea acuității vizuale până la cecitate.