decedare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. deceda)

1. faptul de a deceda; încetare din viață; decedat.

succedare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (succeda)

1. faptul de a (se) succeda, de a urma imediat după altcineva sau după altceva (în spațiu, în timp).
2. înlănțuire de ființe, de lucruri, de evenimente etc. care se succed fără întrerupere sau la distanță mică unul de celălalt.
3. (var.) succedere.
4. (antonim) precedare.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

alternat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. alternat)

1. drept al unui stat de a fi numit primul în exemplarul care îi revine din textul tratatului la care este parte.
2. schimbare pe rând; succedare regulată a fenomenelor specifice, a culturilor; alternare.

antihreză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antichrèse)

1. (jur.) cedarea de către creditor a venitului unui bun imobil aparținând debitorului.

cesiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cession, lat. cessio)

1. cedare.
2. transmitere prin contract de către o persoană sau firmă (cedent) unei alte persoane sau firme (cesionar) a unui bun sau a unui drept.
3. bun cesionat.

concesie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concession, lat. concessio)

1. cedare, renunțare (la ceva) în interesul altuia.
2. compromis.
3. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă.

rechiziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. réquisition, lat. requisitio, germ. Requisition)

1. măsură excepțională prin care statul obligă pe cetățeni la cedarea temporară a unor bunuri necesare armatei sau statului în timp de război.