Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. celtique, lat. celticus)
1. referitor la celţi, al celţilor.
2. limbi ~ce = familie de limbi indo-europene (gaelica, irlandeza, galeza şi bretona) vorbite de celţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. celtisme)
1. ansamblu de caractere proprii celţilor.
2. expresie proprie limbii celtice.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. celtiste)
2. erudit care se ocupă de limba și istoria celtică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (celt + -istică)
1. studiul civilizaţiei şi culturii celţilor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. celtium)
1. (chimie) numele propus inițial pentru elementul chimic cu număr atomic 72, numit acum hafniu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barde, lat. bardus)
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. breton)
1. adj., s.m.f. (locuitor) din Bretagne (Franţa).
2. (s. f.) limbă indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. brittonique)
1. referitor la populaţiile celtice din Marea Britanie, către mileniul I a. Chr.
2. (s. f.) ramură a limbii celtice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., celt. carnyx)
1. trompetă de forma unui animal cu gura căscată, la celţi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. celtique, lat. celticus)
1. referitor la celţi, al celţilor.
2. limbi ~ce = familie de limbi indo-europene (gaelica, irlandeza, galeza şi bretona) vorbite de celţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. celtisme)
1. ansamblu de caractere proprii celţilor.
2. expresie proprie limbii celtice.