cenobit
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. cénobite, lat. coenobita)
Etimologie: (fr. cénobite, lat. coenobita)
1. călugăr care trăieşte într-o mănăstire.
cenobitism
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. cénobitisme)
Etimologie: (fr. cénobitisme)
1. stare de cenobit; viață de cenobit.
2. formă de viață monahală comunitară.
anahoret, -ă
Parte de vorbire: s.m.f.
Etimologie: (fr. anachorète, lat. anachoreta)
Etimologie: (fr. anachorète, lat. anachoreta)
1. religios care duce, retras în singurătate, o viață de sobrietate și contemplare; eremit, pustnic, sihastru; (antonim) cenobit.
2. (prin ext.) om care trăiește departe de societate, ducând o viață austeră și virtuoasă.
cenobitism
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. cénobitisme)
Etimologie: (fr. cénobitisme)
1. stare de cenobit; viață de cenobit.
2. formă de viață monahală comunitară.
cenobie
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (fr. cénobie, lat. coenobium)
Etimologie: (fr. cénobie, lat. coenobium)
1. mănăstire de călugări cu viață organizată în comun; cenobiu, chinovie.
2. (religie) locul în care trăiesc cenobiții.