Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. centraliser)
1. a concentra într-un singur loc.
2. a subordona unei conduceri unice (de la centru).
3. a înscrie date într-un centralizator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (centraliza)
1. acţiunea de a centraliza; concentrare.
2. organizare a statului în care există o singură suveranitate, un singur parlament şi guvern şi un singur sistem de instanţe judecătoreşti.
3. ~a capitalului = creştere a capitalului prin absorbirea micilor capitaluri de către marii capitalişti, sau prin unirea mai multor capitaluri într-unul singur.
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (fr. centralisateur)
1. (document, situație) care centralizează diverse date, care reunește în același loc.
2. (antonim) descentralizator.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. décentraliser)
1. a acorda autonomie (administrativă) organelor locale ale administraţiei de stat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. central, lat. centralis)
1. adj. care se află în centru; provenit de la centru.
2. (fig.) care ocupă o poziţie principală.
4. s. f. organizaţie, instituţie de coordonare a unei activităţi dintr-un anumit domeniu.
5. ansamblu de instalaţii tehnice unde se produce centralizat energie, se efectuează o anumită operaţie tehnologică etc.
6. staţiune prin care se pun în legătură posturile de reţele de telecomunicaţii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. centraliser)
1. a concentra într-un singur loc.
2. a subordona unei conduceri unice (de la centru).
3. a înscrie date într-un centralizator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (centraliza)
1. acţiunea de a centraliza; concentrare.
2. organizare a statului în care există o singură suveranitate, un singur parlament şi guvern şi un singur sistem de instanţe judecătoreşti.
3. ~a capitalului = creştere a capitalului prin absorbirea micilor capitaluri de către marii capitalişti, sau prin unirea mai multor capitaluri într-unul singur.
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (fr. centralisateur)
1. (document, situație) care centralizează diverse date, care reunește în același loc.
2. (antonim) descentralizator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. décentralisateur)
1. care se referă la descentralizare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. dispatcher)
1. tehnician sau sistem automat care coordonează operativ şi centralizat mersul producţiei într-o întreprindere, traficul portuar, mersul trenurilor şi al altor mijloace de transport în comun pe o porţiune anumită a liniei, repartiţia energiei electrice etc.
2. funcţionar care asigură primirea şi repartizarea vizitatorilor în hoteluri.