Dictionar

Rezultate secundare (Centru,):

-CENTRU

Parte de vorbire: sufix
Origine: (lat. centrum „mijloc, centru”)

1. „centru”.


Acromocentru

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. achromocentre)

1. corpuscul cromozomic lipsit de cromatină.

2. (bot.) figuri asteriale sau fusoriale de natură centrozomică lipsite de cromatină.


Anticentru

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.

2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.

3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.


Apocentru

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apocentre)

1. punct al orbitei unui corp ceresc unde acesta se află la cea mai mare distanţă de corpul central în jurul căruia se mişcă.


Baricentru

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barycentre)

1. punct de aplicaţie al rezultantei forţelor de presiune; centru de greutate.

2. punct de întâlnire al medianelor într-un triunghi.


Cenocentru

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT coenocentrum

2. FR cénocentre

3. EN coenocentrum

4. DE Zönozentrum

5. RU ценоцентр

6. HU cönocentrum


Acentric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acentrique, lat. acentricus)

1. (despre cromozomi) nedispus în centru.

2. lipsit de centromere.


Aerobază

Parte de vorbire: s.
Origine: (aero- + bază)

1. centru de exploatare a aparatelor de zbor.


Aferent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. afférent, lat. afferens)

1. în legătură cu ceva.

2. care se cuvine, revine cuiva.

3. (anat.; despre vase, nervi) care merge de la periferie către un centru important sau un organ.


Analatism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anallatism)

1. proprietate optică a stadimetrului şi a taheometrelor de a da direct prin citire distanţa de la centrul aparatului foto la mira vizată.


Anaseism

Parte de vorbire: s.
Origine: (ana- + seism)

1. undă seismică a cărei primă deplasare se produce dinspre epicentru spre exteriorul regiunii respective.


Anticentru

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.

2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.

3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.