OK
X
bandceramică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Bandkeramik)
1.
ceramică
neolitică
din
Europa,
caracterizată
prin
decorul
din
benzi
incizate,
excizate
sau
pictate.
electroceramică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. électrocéramique)
1.
ramură
a
ceramicii
care
studiază
compoziția,
fabricarea,
proprietățile
și
întrebuințările
produselor
utilizate
în
electrotehnică.
fotoceramică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. photocéramique)
1.
aplicare
de
decoruri
pe
articole
de
porțelan
cu
ajutorul
fotografierii
speciale.
metaloceramică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. métallocéramique)
1.
ramură
a
metalurgiei
care
produce
pulberi
metalice
folosite
la
fabricarea
diferitelor
obiecte.
șnurceramică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Schnurrkeramik)
1.
ceramică
prezentând
un
decor
obținut
prin
imprimarea
înainte
de
ardere,
pe
pasta
încă
moale,
a
unei
sfori
răsucite
sau
înnodate.
albit
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. albite)
1.
plagioclaz,
alumosilicat
de
sodiu,
cu
aspect
lăptos,
verzui,
roșietic
sau
incolor,
fondant
în
ceramică.
art deco
Parte de vorbire:
s. f.
Etimologie: (engl. art déco)
1.
artă
aplicată
obiectelor
utilitare
(mobilier,
costumație,
ceramică).
bandceramică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Bandkeramik)
1.
ceramică
neolitică
din
Europa,
caracterizată
prin
decorul
din
benzi
incizate,
excizate
sau
pictate.
barbotină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. barbotine)
1.
pastă
diluată
vitrifiabilă
cu
care
se
lipesc
ornamentele
și
toartele
pe
obiectele
de
ceramică.
2.
decorație
cu
o
asemenea
pastă
pe
porțelan
sau
pe
faianță.
bazin
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bassin)
1.
rezervor
mare
de
apă,
alimentat
de
la
o
sursă.
2.
suprafață
de
apă
în
incinta
unui
port
pentru
staționarea
navelor.
3.
regiune
de
unde
un
curs
de
apă
își
adună
afluenții.
4.
regiune
cu
zăcăminte
de
minereuri.
5.
vas
din
metal,
piatră
sau
ceramică,
conic
ori
în
formă
de
calotă
sferică.
6.
element
de
arhitectură
constând
dintr-o
cavitate
prismatică
sau
cilindrică,
destinată
să
conțină
apă.
7.
parte
inferioară
a
cavității
abdominale,
între
oasele
iliace;
pelvis.
bloc 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bloc, blocus)
1.
bucată,
masă
mare
dintr-o
materie
solidă
și
grea;
corp,
obiect
dintr-o
bucată.
2.
masiv
de
beton
pentru
ancorarea
armăturii
la
elemente
grele
de
beton
precomprimat;
material
de
construcție
din
piatră
naturală,
beton,
ceramică.
3.
~
continental
=
sector
al
scoarței
terestre
de
mari
dimensiuni,
înconjurat
de
depresiuni
oceanice
sau
marine
de
mare
adâncime.
4.
(poligr.)
caracter
de
literă
înrudit
cu
caracterul
grotesc.
5.
grămadă
de
obiecte,
lucruri
etc.
care
formează
o
masă
unică.
6.
în
~
=
împreună,
laolaltă;
~
alimentar
=
serviciu
într-un
spital
care
asigură
pregătirea
și
servirea
hranei
bolnavilor;
~
operator
=
parte
a
unui
serviciu
de
chirurgie
rezervat
operațiilor.
7.
mapă
de
foi
de
hârtie
egale
prinse
împreună,
servind
pentru
a
face
însemnări,
desene
etc.
8.
ansamblu
de
mărci
poștale
detașate
dintr-o
coală.
9.
piesă
metalică
turnată
a
unei
mașini,
care
cuprinde
cilindrii
unui
motor,
camerele
de
răcire
și
conductele
de
distribuire.
10.
mecanism
care
permite
manevrarea
macazului
de
cale
ferată
din
cabina
acarului
sau
din
stație.
11.
grup
de
voleibaliști
care
sar
la
fileu
pentru
a
împiedica
pe
adversari
să
înscrie
un
punct
dintr-o
lovitură
de
atac.
12.
(în
S.U.A.)
porțiune
de
stradă
delimitată
de
două
intersecții.
13.
unitatea
dintre
(supra)structura
unei
societăți
istoric
determinate
și
relațiile
dialectice
dintre
ele.
14.
alianță,
înțelegere
(între
state,
partide
etc.).
15.
(med.)
obturare
a
unei
căi
vasculare
sau
întrerupere
a
circulației
printr-un
vas.
16.
întrerupere
a
unei
conductibilități
neuromusculare.
17.
(inform.)
ansamblu
de
circuite
ale
unui
ordinator
îndeplinind
aceeași
funcție.