Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. équateur, lat. aequator)
1. cerc mare, imaginar, pe suprafața Pământului, al cărui plan este perpendicular pe axa polilor și ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceștia.
2. ~ ceresc = cercul mare al sferei cerești în al cărui plan se află ecuatorul terestru.
3. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere.
4. linie imaginară care înconjură echidistant de poli o formație anatomică mai mult sau mai puțin sferică.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien)
1. adj. referitor la un meridian.
2. cerc ~ = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la meridian și care servește la măsurarea înălțimii astrului; distanță ~ă = diferența de longitudine dintre două puncte situate pe meridiane diferite; linie ~ă = meridiana locului.
3. plan ~ = plan determinat de verticala locului și paralela axei de rotație a Pământului.
4. s. n. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru.
5. intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței.
6. ~ ceresc = cercul mare din intersecția sferei cerești cu planul care trece prin axa universului.
7. (în acupunctură) linie imaginară a suprafeței pielii care unește diferite puncte corespunzând unui anumit organ.
8. s. f. intersecție a unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței.
9. (astr.) ~a locului = intersecția planului meridian cu planul orizontal într-un loc dat; linie meridiană.
10. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii.
11. canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-colonialisme)
1. politică prin care cercurile imperialiste încearcă să se adapteze la condiţiile create de prăbuşirea sistemului colonial, recurgând la forme şi metode noi, mai rafinate.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. parallèle, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)
1. adj. (mat.; despre drepte, planuri) care se află la o distanță constantă unul de altul și care nu se pot întâlni oricât ar fi prelungite.
2. care se produce concomitent și se desfășoară în mod similar cu altceva.
3. (inform.; despre operații) în care ansamblul de biți este tratat simultan; (despre mașini, organe) unde mai multe operații se efectuează simultan.
4. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele.
5. s. f. linie, suprafață situată în toată întinderea ei la egală distanță de altă linie sau suprafață cu care nu se întretaie oricât de mult s-ar prelungi.
6. fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafața Pământului.
7. (pl.) aparat de gimnastică din două bare paralele susținute de stâlpi.
8. comparație, apropiere între două ființe, lucruri, fenomene etc., în care se scot în evidență asemănările și deosebirile; parallelism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. temperé, it. temperato)
2. climă ~ă = climă cu veri potrivit de călduroase și ierni nu prea reci; zonă ~ă = fiecare dintre cele două zone de pe suprafața globului cuprinse între tropice și cercurile polare.
3. (muz.) sistem ~ = sistemul împărțirii intervalelor de tonuri în câte două semitonuri egale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. zone)
1. porțiune din suprafața uscatului, a vegetației și climei, din adâncimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene.
2. suprafață delimitată de teren din teritoriul unui oraș, al unei comune.
3. (silv.) suprafață denumită convențional după o plantă-tip.
4. spațiu de operații militare; porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, în care se antrenează piloții.
5. întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector.
6. (inform.) parte a memoriei centrale care înregistrează un număr oarecare de cuvinte, destinate unei întrebuințări preferențiale.
7. (tehn.) denumire a unor părți din furnal.
8. întindere, extensiune a ceva.
10. fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare și de tropice.
11. fiecare dintre părțile cerului care corespund zonelor terestre.
12. porțiune din suprafața unei sfere între două planuri paralele.
13. (fiz.) bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune.