Dictionar

Rezultate secundare (Cere,):

A piacere

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. a piacere)

1. (muz.) după plac, după dorinţă.


Aducere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (aduce)

1. acțiunea de a aduce.

2. luare cu sine a unui lucru și deplasarea acestuia până undeva, sau până la cineva.

3. apropiere a ceva de sine sau de o parte a corpului.

4. dare a unei anumite direcții unei părți a corpului; îndoire.

5. (înv.) (expr.) mandat de ~ = ordin scris prin care un inculpat este chemat în fața justiției.

6. (expr.) ~ spre îndeplinire = executare.

7. (expr.) ~-aminte = amintire, revenire în memorie.

8. (expr.) ~ la cunoștință = faptul de a face cunoscut ceva.


Afacere

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. affaire)

1. activitate comercială.

2. cifră de ~i = total al banilor obţinuţi în comerţ sau în alte activităţi economice.

3. acţiune din care rezultă un profit.

4. tranzacţie economică.

5. (fam.) îndeletnicire.

6. ~i interne (sau externe) = treburi, preocupări, lucrări privind problemele interne (sau externe) ale unui stat.


Autoconducere

Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. self-government)

1. conducere a activităţii sociale, economice etc. de către însăşi colectivitatea respectivă sau prin reprezentanţii ei.


Autoreproducere

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + reproducere)

1. însuşire a materiei vii prin care organismele îşi asigură, automat şi de la sine, urmaşi.


Cereale

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. céréales, lat. cerealia)

1. pl. grup de plante cultivate din familia gramineelor, ale căror boabe servesc la alimentarea oamenilor şi a animalelor, sau în diferite industrii.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Ablactaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablactation, lat. ablactatio)

1. trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare.

2. încetare a secreţiei de lapte matern.


Ablaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.

2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.

3. reducere a masei unui gheţar sau a zăpezii prin topire şi evaporare.

4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanţă din cauza încălzirii sale până la incandescenţă.


Abstenţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abstention, lat. abstentio)

1. atitudinea unei persoane care își refuză plăcerea unui lucru, obicei et cetera; abstinenţă.

2. acțiunea de abținere, neexercitarea unui drept, refuz de a participa, de a interveni.


Abstinent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstinent, lat. abstinens)

1. (cel) care practică abstinenţa.

2. (cel) care se abţine înfrângându-şi o plăcere.

3. cumpătat, lipsit de lăcomie.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.