ceremonial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cérémonial, lat. cacceremonialis)

1. adj. care ține de ceremonie; ritual.
2. s. n. totalitatea formulelor și a regulilor care se folosesc la anumite ceremonii.

ceremonialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cérémonialisme)

1. respectare strictă a anumitor ceremonialuri.

acoladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accolade)

1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrățișare și o lovire ușoară cu latul spadei.
2. (fig.) îmbrățișare.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuații, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.

canon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. canon, germ. Kanon)

1. normă, regulă fundamentală.
2. (arte) regulă fixă care stabilește proporția diferitelor părți ale corpului.
3. compoziție polifonică în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută fiecare aceeași melodie; imitație (2).
4. caracter de literă de 36 puncte tipografice.
5. ansamblul cărților considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie.

ceremonialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cérémonialisme)

1. respectare strictă a anumitor ceremonialuri.

etichetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étiquette)

1. bucată mică (de hârtie) care se aplică pe un obiect și pe care se indică conținutul, destinația etc.
2. (fig.) titlu, calitate în care se prezintă cineva sau ceva.
3. (inform.) semn sau ansamblu de semne pentru a identifica o anumită instrucțiune în programul unui calculator; marcă.
4. ceremonial uzual al curților monarhilor, în relațiile diplomatice etc.
5. reguli, norme de purtare în raporturile dintre persoane de familie nobilă; norme de politețe.

lustru 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lustre, lat. lustrum)

1. (ant.) procesiune de purificare rituală a unei întinderi (cetate, ogor, ținut), prin înconjurarea ei în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la cinci ani.
2. perioadă de cinci ani.

orație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. oratio)

1. urare în versuri, cu conținut alegoric, făcută de conăcari în cadrul ceremonialului de nuntă.
2. cuvântare, discurs (la anumite ocazii).