Dictionar

ceremonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cérémonie, lat. caeremonia)

1. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate.
2. formă exterioară a unui cult (religios).
3. ansamblul regulilor de politeţe, prescrise în raporturile dintre membrii unei societăţi, sau grupări sociale.
 

autodafe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autodafé, port. auto da fé, act de credinţă)

1. ceremonie de ardere pe rug a ereticilor condamnaţi de inchiziţie.
2. ardere, nimicire prin foc.
 

bizutaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bizutage)

1. (în unele universităţi) ceremonie burlescă de iniţiere a studenţilor din anul I.
 

celebraţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. célébration)

1. acțiunea de a celebra; ceremonie în care un eveniment important din viața unui grup, unei persoane etc. este evidențiat, sărbătorit; celebrare.
2. (var.) celebrațiune.
 

ceremonial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cérémonial, lat. cacceremonialis)

1. adj. care ţine de ceremonie; ritual.
2. s. n. totalitatea formulelor şi a regulilor care se folosesc la anumite ceremonii.
 

comemora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. commémorer, lat. commemorare)

1. a celebra printr-o ceremonie un eveniment (trist) sau dispariţia unei persoane importante.
 

comemoraţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. commémoration, lat. commemoratio)

1. ceremonie în memoria unei persoane sau a unui eveniment (religios sau nu); ceremonie menită să reamintească ceva; comemorare.
2. (var.) (înv.) comemorațiune.