Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., sp. autosacramental)
1. reprezentaţie dramatică în Spania, care avea loc de ziua Domnului, după ceremoniile religioase, pe scene improvizate pe străzi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calvinisme)
1. cult religios protestant care suprimă complet ceremoniile şi reduce sfintele taine la botez şi cuminecătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caparaşon)
1. husă, armură de ornament care se punea pe cal la ceremonii; valtrap.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)
1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.
4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; şarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoţeşte o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cérémonial, lat. cacceremonialis)
1. adj. care ţine de ceremonie; ritual.
2. s. n. totalitatea formulelor şi a regulilor care se folosesc la anumite ceremonii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éphod)
1. tunică îmbrăcată de preoţii evrei în timpul marilor ceremonii.