Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. goliard)
1. nume dat poeţilor medievali rătăcitori, de limbă latină, care celebrau în poeziile lor bucuria de a trăi într-un spirit libertin, adesea satiric.
2. (istorie, Evul Mediu) cleric itinerant care scria cântece de băutură și poezii satirice.
3. student (cleric) medieval sărac, trăind din cerșetorie sau expediente, uneori în slujba colegilor bogați, scriind adesea literatură satirică.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lumpenproletariat)
1. (în ideologia marxistă) individ care face parte din lumpenproletariat, partea proletariatului alcătuită din „elemente declasate, bandiți, cerșetori, hoți, informatori de poliție et cetera”; (rar) lumpen.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mendicité, lat. mendicitas)
Parte de vorbire: s.
Origine: (cf. it. mercede, milă)
1. pl. ordin de călugări cerşetori, fondat de dominicani în 1240, devenit apoi ordin militar, cu misiunea de a elibera pe sclavii creştini capturaţi de sarazini, prin strângerea fondurilor necesare pentru răscumpărarea lor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. picaresque, sp. picaresco)
1. referitor la picarism, caracteristic picarismului.
2. desemnează un gen literar spaniol, din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, al cărui personaj principal este un aventurier marginal și necinstit; care se inspiră din acest gen.
3. (despre anumite opere literare) care, prin intermediul personajelor aparținând mediului interlop (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. picarisme)
1. tendinţă în literatura spaniolă de a zugrăvi personaje ca aventurieri, cerşetori, intriganţi, declasaţi etc.