Parte de vorbire: s.m.
Origine: (medic + cetățean)
1. medic interesat de activitatea obștească.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apatride)
1. adj. care nu are cetățenie; lipsit de patrie.
2. s. m. f. persoană care a pierdut calitatea de cetățean al patriei sale (părăsind-o în mod ilegal) și n-a dobândit nici cetățenia țării în care s-a stabilit.
4. (persoană) fără cetățenie; heimatlos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (azil + -ant)
1. cetăţean străin care a obţinut azil într-o ţară; imigrant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. census, fr. cens)
1. (în Roma antică) recensământ al verii şi al cetăţenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc.
2. (în feudalism) prestaţie anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului.
3. grupare a unor cetăţeni sau a tuturor locuitorilor unei ţări după diverse criterii.
4. (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetăţean să aleagă sau să fie ales.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. civique, lat. civicus)
1. care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc.
2. care privește cetățenii în relațiile lor cu societatea organizată în stat.
3. care caracterizează, califică un bun cetățean (ex. simț civic).
4. în legătură cu cetățeanul și rolul său politic.
5. (Roma Antică) coroană ~ă = distincție acordată celui care a salvat viața unui cetățean roman.
6. educație ~ă = educație menită să pregătească elevii pentru responsabilitățile lor viitoare de cetățeni.
7. (fig.) patriotic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. civisme)
1. atitudine politică şi etică de bun cetăţean; devotament patriotic.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după fr. concitoyen)
1. cetățean al unui oraș, al unei regiuni, considerat în raport cu ceilalți cetățeni.
2. persoană care este din aceeași țară cu altcineva; compatriot.