Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apatride)
1. adj. care nu are cetățenie; lipsit de patrie.
2. s. m. f. persoană care a pierdut calitatea de cetățean al patriei sale (părăsind-o în mod ilegal) și n-a dobândit nici cetățenia țării în care s-a stabilit.
4. (persoană) fără cetățenie; heimatlos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bi- + /a/patrid)
1. cel care are dublă cetăţenie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. colonie, lat. colonia)
1. (ant.) cetate-oraş întemeiată de o altă cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei ţări străine, cu scopuri comerciale.
2. teritoriu, ţară lipsită de independenţă politică şi economică, sub dominaţia unui stat imperialist (metropolă); posesiune (2).
3. grup de persoane de aceeaşi cetăţenie sau naţionalitate stabilit într-o ţară străină.
4. grup de copii trimişi la odihnă într-o staţiune balneoclimaterică.
5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeaşi specie care duc viaţă în comun.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cosmopolitisme, rus. kosmopolitizm)
1. concepţie din epoca de criză a sclavagismului grec şi roman care promova ideea „cetăţeniei universale”.
2. concepţie care propagă indiferenţa faţă de patrie, neîncrederea în capacităţile creatoare ale propriului popor, dispreţul faţă de valorile culturii materiale şi spirituale ale propriei naţiuni, faţă de limba şi tradiţiile naţionale progresiste.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. gentilicius, fr. gentilice)
1. adj., s. n. (nume) de familie, de neam, care se intercala între prenume și poreclă, constituind semnul cetățeniei romane.
2. adj. care aparţine gintei romane.
Parte de vorbire: adj. invar., s.m.
Origine: (germ. Heimatlos)
1. (persoană) care nu are cetățenie; apatrid, (om) fără patrie.
2. (istorie) termen folosit pentru a desemna germanii care au fugit din Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.