Dictionar

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
 

achita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. acquitter)

1. tr. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din culpă.
2. (fam.) a ucide.
3. tr., refl. a(-și) plăti o datorie.
4. a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva).
 

adio

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. addio)

1. rămas bun! rămâi cu bine! o (s. n.) a-și lua ~ (de la ceva) = a socoti ceva ca pierdut pentru totdeauna.
 

admirație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. admiration, lat. admiratio)

1. sentiment de încântare, de apreciere deosebită (față de cineva sau de ceva).
 

afecționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affectionner)

1. a iubi mult, a avea înclinație (pentru ceva).
 

anflama

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (fr. enflammer)

1. a face pasiune pentru cineva (sau ceva); a se înflăcăra, a se pasiona.