actualmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. actuellement)

1. în circumstanțele actuale, chiar în momentul în care vorbim, când acționăm; în prezent; acum.

ambivalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambivalent)

1. care prezintă ambivalență.
2. referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.
3. care are mai multe valori, mai multe proprietăți, mai multe comportamente diferite, contradictorii, chiar opuse.
4. (antonime) univalent, monovalent.

anafilaxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anaphylaxie)

1. (med.) sensibilitate la o substanță, astfel încât introducerea unei noi doze, chiar și foarte mică, din acea substanță în organism riscă să provoace o reacție violentă; sensibilitate excesivă la infecții, substanțe sau toxine; neimunitate.

anafrodiziac, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n., III. s.m.f.  
Etimologie: (fr. anaphrodisiaque)

1. I. care atenuează dorințele sexuale; lipsit de apetit sexual.
2. cu efect contrar afrodiziacelor.
3. II. produs, substanță, care calmează, sau chiar inhibă, dorințele sexuale.
4. substanță cu efect contrar afrodiziacelor.
5. III. persoană care nu are dorințe sexuale.
6. (antonim) afrodiziac.

antibiotic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antibiotique)

1. I. care împiedică dezvoltarea diverșilor microbi sau îi distruge; (biol.) care inhibă activitatea unor specii.
2. II. substanță organică produsă de unele microorganisme, care împiedică dezvoltarea anumitor microbi.
3. substanță produsă de organisme vegetale sau animale, sau reprodusă prin sinteză, și care, la doze foarte mici, are proprietatea de a inhiba creșterea sau chiar distrugerea bacteriilor și microorganismelor.
4. ~e beta-lactamice (sau beta-lactamine) = clasă de antibiotice care conțin un nucleu de beta-lactamă în molecula lor; în această categorie sunt incluse penicilinele, cefalosporinele, monobactamele și carbapenemele.

antiparastază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antiparastase)

1. (retorică) figură retorică prin care se urmărește să se demonstreze că faptul incriminat este lăudabil.
2. (retorică) figură de stil prin care cineva se străduiește să demonstreze că merită mai degrabă laudă decât învinovățire (întorcând un argument în favoarea sa, uneori chiar până la exagerare).