Dictionar

chinuitor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (chinui + -tor)

1. adj. care chinuiește, care provoacă un chin fizic sau moral.
2. s.m. persoană care supune pe cineva la chinuri.
3. s.f. (înv.) instrument de tortură.
 

gelozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. gelosia)

1. sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită este necredincioasă.
2. invidie.
 

mortifiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mortifiant)

1. care mortifică, chinuie trupul sau sufletul pentru a promova penitență, înălțare spirituală; chinuitor, mortificant.
2. (fig.) care este umilitor, jignitor.
 

obsedant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. obsédant)

1. care obsedează; care chinuiește mintea (simțurile) cu prezența sa continuă; chinuitor.
 

tiranic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tyrannique, ngr. tirannikos, lat. tyrannicus)

1. (despre legi, fapte etc.) specific tiranilor, tiraniei; despotic, crud.
2. (fig.) chinuitor, obsedant.
 

torționar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tortionnaire)

1. adj. care servește pentru tortură; chinuitor.
2. s. m. cel care aplică tortura; călău, gâde.
 

amărăciune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (amărî (sau amar) + -(ă)ciune)

1. însușirea de a fi chinuitor, dureros, amar.
2. durere, tristețe.
3. întâmplare, împrejurare dureroasă, chinuitoare; chin.
4. gust amar; amăreală.
5. (loc. adv.) cu ~ = cu tristețe, cu supărare.