chip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. chip)

1. pastilă cu circuit integrat în procesul de miniaturizare a ordinatoarelor.

chipcard

Parte de vorbire:  traducere  
Etimologie:

1. FR carte à puce
2. NL chipkaart
3. EN chipcard, smart card
4. SP tarjeta inteligente

chipcard

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. chipcard)

1. card de plastic cu un cip integrat unde sunt stocate anumite informații; cartelă cu chip.
2. (scris și) cipcard.

chipiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. képi)

1. șapcă rotundă, tare, cu cozoroc.

chippendale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. chippendale)

1. stil englezesc de mobilă, de mare fantezie, din acaju.

schip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. skip)

1. cutie mare de tablă folosită la transportul materialelor într-un puț de mină, într-o fabrică etc. și care se descarcă automat prin basculare; cupă a unei betoniere.

abuza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
4. a amăgi, a înșela.
5. a violenta, a viola.

adaptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adapta, lat. adaptatio)

1. acțiunea de a (se) adapta; adaptație.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice și fiziologice ale plantei pentru a face față condițiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

adula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aduler, lat. adulari)

1. a linguși, a flata în chip servil.

amarina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. amariner)

1. a instrui echipajul unei nave pentru serviciul la bord; a obișnui cu meseria de marinar sau, mai general, a obișnui cu marea; a amariniza.

arma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. armer, it., lat. armare)

1. a introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme.
2. a fixa armătura de fier a unei construcții de beton armat.
3. a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină.
4. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg.
5. a introduce ramele unei ambarcații în furcheți.

armătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. armature, lat. armatura)

1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.
2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte.
3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane.
4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.
5. înveliș metalic protector al unui cablu electric.
6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.
7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură, schelet.
8. (înv.) ofițer cu ~ra = ofițer care are în supraveghere și gestionare armamentul unei unități militare.
9. (pop.) echipament folosit în lupte.
10. (bot.) proeminențe pișcătoare, punginte sau urticante care apără plantele de dăunători.