Dictionar

chitară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. chitarra)

1. intrument muzical cu șase coarde, acționat prin ciupire sau lovire cu degetele.
 

arpegione

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. arpeggione)

1. inv. vechi instrument cu coarde și arcuș, asemănător cu chitara, de mărimea violoncelului.
 

basist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. bassiste)

1. cântăreț care are voce de bas; bas.
2. muzicant care cântă la contrabas sau alt instrument cu timbru grav.
3. muzician care cântă la chitară bas.
 

caciucea

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. cachucha)

1. dans andaluz plin de temperament, asemănător cu boleroul și fandangoul, executat solo de un bărbat sau de o femeie, cu acompaniament de chitară; melodia corespunzătoare.
 

chitarist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. chitarrista)

1. persoană care cântă la chitară.
2. (var.) ghitarist, (înv.) citarist.
 

fado

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., port. fado)

1. cântec popular portughez, deopotrivă plângător și pasional, acompaniat de chitară, și ale cărui versuri sunt adesea o invocație către destin.
 

fandango

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., sp. fandango)

1. dans popular spaniol de perechi, cu un ritm vioi și pasionat, acompaniat de chitară și castaniete; melodia corespunzătoare.