Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzept)
1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calque)
1. copie a unei schiţe, a unui desen, pe hârtie specială.
2. hârtie de ~ = hârtie transparentă de copiat.
3. (lingv.) traducerea dintr-o limbă străină a elementelor de formare a unui cuvânt, a unei expresii; preluare de către un cuvânt a sensului (sensurilor) unui cuvânt străin; decalc (2).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fossile, lat. fossilis)
1. adj. (despre organisme, formații geologice etc.) conservat în straturile Pământului.
2. s. f. rest, urmă a unui animal sau a unei plante, aparținând unor epoci geologice anterioare, care s-au păstrat în depozitele sedimentare ale scoarței terestre.
3. (fig.; ir.) bătrân cu idei învechite.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. medaglione, fr. médaillon)
1. bijuterie ovală sau rotundă în care se păstrează o fotografie, o mică amintire (care se poartă la gât).
2. ornament rotund sau oval de fațadă sau de mobilier, care cuprinde un basorelief, o inscripție.
3. motiv în formă de romb care se aplică în mijlocul unei țesături.
4. preparat culinar de formă rotundă sau ovală.
5. scurtă scriere literară în proză, articol critic în care se schițează portretul unei personalități.
6. spectacol, emisiune dedicată evocării unui scriitor, muzician etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. note, it., lat. nota)
1. scurtă însemnare scrisă; indicație, comentariu, remarcă (în scris).
2. articol publicistic de proporții reduse.
3. adnotare la un text, care cuprinde lămuriri sau informații asupra unei probleme ridicate de acel text.
4. aspect, nuanță caracteristică, trăsătură particulară.
5. a fi în ~ = a se potrivi unei situații; a forța ~a = a exagera.
6. element component caracteristic unei noțiuni.
7. calificativ (în cifre) prin care se apreciază cunoștințele, lucrările unui elev, unui student etc.
8. comunicare diplomatică scrisă, adresată de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc.
9. înscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie să le achite cineva.
10. semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale; sunetul corespunzător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. redevancier)
1. cel care trebuie să achite o redevenţă.