Dictionar

chitinos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. chitineux)

1. care aparține chitinei; care este de natura chitinei; format din chitină.
 

artropode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arthropodes)

1. pl. încrengătură de animale nevertebrate, cu schelet extern chitinos, cu corpul și membrele formate din inele articulate.
 

CHERAT(O)-, CHER(A)-, CERAT(O)-, -cer

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. kérat/o/-, cér/a/-, cerat/o/-, -cère, cf. gr. keras,-atos)

1. „corn, cornee; chitinos”.
 

chet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chéto, cf. gr. khaite, păr)

1. fiecare din perișorii chitinoși, ai anelidelor.
 

mandibulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mandibule, lat. mandibula)

1. maxilar inferior la animale; falcă.
2. fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor.
3. organ chitinos din aparatul bucal al unor insecte, cu care acestea taie frunzele sau sfâșie prada.
 

oligochete

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. oligochètes)

1. clasă de anelide terestre sau de apă dulce, cu corpul acoperit cu puțini perișori chitinoși: râma.
 

polichete

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. polychètes)

1. / polichéți s. m. pl. clasă de anelide: viermii marini, prevăzuți cu un mare număr de perișori chitinoși.