Cianura

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. cyanurer)

1. a efectua cianurare.

---

Cianură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cyanure)

1. sare sau ester al acidului cianhidric.

---

Cianurare

Parte de vorbire: s.
Origine: ( cianura)

1. procedeu industrial de extragere a metalelor nobile din minereurile sărace cu soluţii alcaline de cianură de sodiu.

---

Fericianură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ferrucyanure)

1. sare prin unirea unei cianuri ferice cu una alcalină.

---

Ferocianură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ferrocyanure)

1. sare complexă prin unirea unei cianuri feroase cu una alcalină.

---

Sulfocianură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. sulfocyanure)

1. (chimie) combinația unei sulfuri cu o cianură; cianură de sulf; tiocianat.

---

Tiocianură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. thiocyanure)

1. (chimie) sare sau ester al acidului tiocianic; tiocianat.

---

Cianura

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. cyanurer)

1. a efectua cianurare.

---

Cianurare

Parte de vorbire: s.
Origine: ( cianura)

1. procedeu industrial de extragere a metalelor nobile din minereurile sărace cu soluţii alcaline de cianură de sodiu.

---

Rodanură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. rhodanure)

1. (chimie) combinația unei sulfuri cu o cianură; sulfocianură.

2. (chimie) sare sau ester al acidului tiocianic; tiocianat.

---

Sulfocianat

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. sulfocyanate)

1. (chimie) sare sau ester al acidului sulfocianic; sulfocianură, tiocianat.

---

Sulfocianură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. sulfocyanure)

1. (chimie) combinația unei sulfuri cu o cianură; cianură de sulf; tiocianat.

---

Tiocianat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. thiocyanate)

1. sare a acidului tiocianic; tiocianură, rodanură, sulfocianură.

---