OK
X
cianura
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. cyanurer)
1.
a
efectua
operația
de
cianurare;
a
trata
cu
cianură.
cianură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cyanure)
1.
sare
sau
ester
al
acidului
cianhidric.
cianurare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: ( cianura)
1.
procedeu
industrial
de
extragere
a
metalelor
nobile
din
minereurile
sărace
cu
soluții
alcaline
de
cianură
de
sodiu.
cianurat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (cf. fr. cyanuré)
1.
care
a
suferit
o
cianurare.
2.
care
conține
cianură.
fericianură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. ferrucyanure)
1.
sare
prin
unirea
unei
cianuri
ferice
cu
una
alcalină.
ferocianură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. ferrocyanure)
1.
sare
complexă
prin
unirea
unei
cianuri
feroase
cu
una
alcalină.
sulfocianură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. sulfocyanure)
1.
(chimie)
combinația
unei
sulfuri
cu
o
cianură;
cianură
de
sulf;
tiocianat.
tiocianură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. thiocyanure)
1.
(chimie)
sare
sau
ester
al
acidului
tiocianic;
tiocianat.
cianura
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. cyanurer)
1.
a
efectua
operația
de
cianurare;
a
trata
cu
cianură.
cianurare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: ( cianura)
1.
procedeu
industrial
de
extragere
a
metalelor
nobile
din
minereurile
sărace
cu
soluții
alcaline
de
cianură
de
sodiu.
rodanură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. rhodanure)
1.
(chimie)
combinația
unei
sulfuri
cu
o
cianură;
sulfocianură.
2.
(chimie)
sare
sau
ester
al
acidului
tiocianic;
tiocianat.
sulfocianat
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. sulfocyanate)
1.
(chimie)
sare
sau
ester
al
acidului
sulfocianic;
sulfocianură,
tiocianat.
sulfocianură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. sulfocyanure)
1.
(chimie)
combinația
unei
sulfuri
cu
o
cianură;
cianură
de
sulf;
tiocianat.
tiocianat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. thiocyanate)
1.
sare
a
acidului
tiocianic;
tiocianură,
rodanură,
sulfocianură.