ciocănitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ciocănit + -ură)

1. zgomot produs de lovituri repetate, cu ciocanul sau cu alte obiecte, într-un corp tare; ciocănit.

abataj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.

buciarda

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. boucharder)

1. a (pre)lucra piatra sau cimentul proaspăt folosind un ciocan special numit buciardă.

buciardaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bouchardage)

1. prelucrare sau lucrare realizată cu buciarda, ciocanul de nivelare folosit de pietrar; buciardare.

buciardă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boucharde)

1. ciocan prevăzut pe fețele de izbire cu dinți în formă piramidală, pentru a imprima pe fața pietrelor de construcție adâncituri regulate.

campană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. campane, lat., it. campana, clopot)

1. capitel al unei coloane corintice sau dorice.
2. construcție de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluză (2) cu aer comprimat.
3. (muz.; pl.) instrument de percuție din metal, în formă de cupă răsturnată, pusă în vibrație prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote.

celestă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. celesta, fr. célesta)

1. instrument muzical de percuție cu claviatură, la care sunetul este produs prin lovirea unor lame metalice cu ciocănele de lemn.