Rezultate secundare (Ciocan):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattage)
1. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operaţia însăşi.
2. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
3. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
4. sacrificare a animalelor, la abator.
5. înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. boucharde)
1. ciocan prevăzut pe feţele de izbire cu dinţi în formă piramidală, pentru a imprima pe faţa pietrelor de construcţie adâncituri regulate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. campane, lat., it. campana, clopot)
1. capitel al unei coloane corintice sau dorice.
2. construcţie de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluză (2) cu aer comprimat.
3. (muz.; pl.) instrument de percuţie din metal, în formă de cupă răsturnată, pusă în vibraţie prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. celesta, fr. célesta)
1. instrument muzical de percuţie cu claviatură, la care sunetul este produs prin lovirea unor lame metalice cu ciocănele de lemn.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. croquet)
1. joc sportiv între două echipe de câte 18 jucători, care lovesc nişte bile cu un ciocan de lemn, făcându-le să treacă printr-o serie de mici arcade dispuse după un anumit traseu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ferronnerie)
1. artă a lucrării fierului prin ciocănire şi modelare la cald.
2. lucrare artistică din fier.