Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bousculade)
1. înghesuială, învălmăşeală, dezordine (cu ciocniri).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. carambole)
2. (la jocul de biliard) atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel; carambolaj.
3. (fig., fam.) situație încurcată; neînțelegere; încurcătură; zăpăceală.
4. (prin ext.) un accident în serie în care vehiculele se ciocnesc între ele.
5. (prin ext.; fam.) serie de șocuri, ciocniri de oameni sau lucruri între ele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ricocher)
1. (despre un proiectil) a-şi schimba direcţia traiectoriei în urma ciocnirii de un obstacol.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tampon)
1. bucată mare de vată sau de tifon sterilizat care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie.
2. disc metalic masiv, prevăzut cu un resort puternic, care primește șocurile dintre vagoanele de cale ferată, de tramvai etc.
3. accesoriu de birou, dintr-o placă recurbată pe care se așază hârtie sugativă.
4. substanță pentru împiedicarea unui anumit proces chimic.
5. (inform.) dispozitiv destinat a izola un lanț de tehnici situat în aval de particularitățile unui lanț în amonte.
6. (fig.) ceea ce amortizează șocuri, împiedică ciocniri.
7. zonă ~ = zonă de protecție dintre două state menită a împiedica conflictele directe.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (v. ascuți)
1. (despre obiecte) care este prevăzut cu tăiș sau cu vârf; înţepător, muchiat, tăios.
2. unghi ~ = unghi mai mic de 90 de grade.
3. fig. ager, pătrunzător, perspicace.
4. (despre senzații, sentimente etc.) intens, viu.
5. (despre conflicte, ciocniri etc.) violent, înverșunat.
6. (despre vorbe, privire) care străpunge; sfredelitor; aspru, tăios.
7. (despre sunete, glas, râs) strident.