Rezultate secundare (Ciocănit.):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ciocănit + -ură)
1. zgomot produs de lovituri repetate, cu ciocanul sau cu alte obiecte, într-un corp tare; ciocănit.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. pici-, cf. lat. picus „ciocănitoare”)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. picidés)
1. familie de păsări piciforme: ciocănitoarea, ghionoaia, tucanul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. piciformes)
1. ordin de păsări sedentare şi insectivore, cu picioare lungi, ale căror degete sunt îndreptate spre înapoi: ciocănitoarea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Trogon)
1. pasăre din pădurile tropicale, asemănătoare cu ciocănitoarea, cu ciocul scurt, larg la bază, bombat şi întors la vârf, adesea dinţat pe margini.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (cățăra + suf. -ător)
1. adj. fixător, care se prinde.
2. (d. plante) care crește în sus, prinzându-se (cu cârceii) de crengi, ziduri etc.
3. (d. animale) care se urcă la mari înălțimi.
4. (d. păsări) care se agață cu ghearele de crengi înalte, ziduri etc.
5. s.m.f., adj. (persoană) care se cațără.
6. s.f. (ornit.; reg.) ciocănitoare.
7. s.f. (ornit.; reg.) scorțar.
Parte de vorbire: s.f. (reg.)
Origine: (bontăni + -(i)tură)