circumstanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. circonstance, lat. circumstantia)

1. împrejurare în care are loc un fapt.
2. ocazie, conjunctură.
3. de ~ = de formă, de ochii lumii.

atenuant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. atténuant, lat. attenuans)

1. care atenuează, care face mai puțin grav.
2. (dreptul penal) care atenuează, care diminuează gravitatea unei infracțiuni sau delict.
3. circumstanțe ~e = împrejurări care ușurează răspunderea penală a unui inculpat (antonim: circumstanță agravantă).

caz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. casus, fr. cas)

1. împrejurare, situație, circumstanță.
2. ~ de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conștiința.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situație exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului.

circumstanțial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. circonstanciel)

1. care depinde de o circumstanță.
2. complement ~ (și s. n.) = complement care arată împrejurarea în care se desfășoară acțiunea verbului; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată cu funcție de complement circumstanțial al unui verb din regentă.

ocazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. occaison, germ. Okasion, lat. occasio)

1. situație, moment favorabil sau oportun pentru ceva; prilej, împrejurare.
2. de ~ = a) de circumstanță, (ivit) întâmplător; b) uzat, vândut cu preț redus. a da ~a = a ocaziona.
3. mijloc de locomoție, vehicul ivit din întâmplare.

ocurență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., /2/ engl. occurrence)

1. apariție, circumstanță întâmplătoare.
2. (lingv.) prezența unui cuvânt într-un text.
3. fel în care se prezintă o rocă sau un mineral într-un zăcământ.

premeditare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (premedita)

1. faptul de a premedita.
2. (jur.) circumstanță agravantă în săvârșirea în mod deliberat a unei infracțiuni.