Dictionar

Rezultate secundare (Circumstanțială):

Ablativ

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.

2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.


Cauzal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. causal, lat. causalis)

1. de cauză, referitor la cauză.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care arată săvârşirea acţiunii din regentă; conjucţie = conjuncţie care introduce o propoziţie cauzală.

3. (log.) implicaţie = implicaţie care exprimă relaţia cauzală în propoziţiile condiţionale.


Concesiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. concessif, lat. concessivus)

1. care face concesii; îngăduitor.

2. complement circumstanţial ~ = complement care exprimă concesia sau faptul care ar fi trebuit împiedice realizarea unei acţiuni; propoziţie (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care corespunde unui complement circumstanţial concesiv; conjuncţie = conjuncţie care introduce o propoziţie concesivă.


Condiţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conditionnel)

1. supus unor condiţii; care cuprinde o condiţie.

2. stimul ~ = stimul care declanşează un reflex condiţionat; propoziţie (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care exprimă o condiţie, o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde realizarea acţiunii din regentă; conjuncţie = conjuncţie care introduce o propoziţie condiţională; mod ~ (şi s. n.) = mod al verbului care exprimă o acţiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiţii.


Consecutiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. consécutif)

1. care urmează neîntrerupt, în şir, succesiv.

2. complement circumstanţial ~ = complement de mod care prezintă drept consecinţă determinarea unei acţiuni, a unei însuşiri; propoziţie (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care exprimă consecinţa sau rezultatul acţiunii verbului, ori al intensificării însuşirii unui obiect din regentă; conjuncţie = conjuncţie care introduce o propoziţie consecutivă.


Cumulativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cumulatif)

1. care implică o cumulare.

2. complement circumstanţial ~ = complement care cumulează un fapt exprimat de altcineva; propoziţie = propoziţie circumstanţială care exprimă un cumul rezultat prin adăugarea faptului exprimat de regentă.

3. (adv.) concomitent.