Dictionar

Rezultate principale (Circumstanță):

Circumstanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. circonstance, lat. circumstantia)

1. împrejurare în care are loc un fapt.

2. ocazie, conjunctură.

3. de ~ = de formă, de ochii lumii.


Rezultate secundare (Circumstanță):

Atenuant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. atténuant, lat. attenuans)

1. care atenuează, care face mai puțin grav.

2. (dreptul penal) care atenuează, care diminuează gravitatea unei infracțiuni sau delict.

3. circumstanţe ~e = împrejurări care uşurează răspunderea penală a unui inculpat (antonim: circumstanță agravantă).


Caz

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. casus, fr. cas)

1. împrejurare, situaţie, circumstanţă.

2. ~ de conştiinţă = împrejurare în care cineva este silit procedeze altfel decât îi dictează conştiinţa.

3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calităţile, meritele cuiva.

4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).

5. (med.) individ care reprezintă o situaţie exemplară.

6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului.


Circumstanţial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. circonstanciel)

1. care depinde de o circumstanţă.

2. complement ~ (şi s. n.) = complement care arată împrejurarea în care se desfăşoară acţiunea verbului; propoziţie (şi s. f.) = propoziţie subordonată cu funcţie de complement circumstanţial al unui verb din regentă.


Ocazie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. occaison, germ. Okasion, lat. occasio)

1. situaţie, moment favorabil sau oportun pentru ceva; prilej, împrejurare.

2. de ~ = a) de circumstanţă, (ivit) întâmplător; b) uzat, vândut cu preţ redus. a da ~a = a ocaziona.

3. mijloc de locomoţie, vehicul ivit din întâmplare.


Ocurenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., /2/ engl. occurrence)

1. apariţie, circumstanţă întâmplătoare.

2. (lingv.) prezenţa unui cuvânt într-un text.

3. fel în care se prezintă o rocă sau un mineral într-un zăcământ.


Premeditare

Parte de vorbire: s.
Origine: (premedita)

1. faptul de a premedita.

2. (jur.) circumstanţă agravantă în săvârşirea în mod deliberat a unei infracţiuni.