Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. civiliser)
1. a face să devină, a deveni civilizat.
2. a trece de la o condiție primitivă la o stare de dezvoltare materială, intelectuală, socială superioară (ex. a civiliza un popor, o țară).
3. (referitor la o persoană) a face civil, mai în concordanță cu cerințele vieții în societate.
4. a se ~ = a deveni mai apt pentru viața în societate, a deveni mai rafinat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. civilisable)
1. care poate fi făcut civil, mai în concordanță cu cerințele vieții în societate.
2. care poate fi civilizat pentru a accede la o stare de dezvoltare materială, intelectuală, socială superioară.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (civiliza + -bil, cf. fr. civilisable)
1. care poate fi civilizat pentru a accede la o dezvoltare superioară materială, intelectuală, socială.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. civiliza)
1. acțiune prin care se civilizează.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (civiliza)
1. ajuns la un nivel corespunzător de civilizaţie.
2. (fig.) manierat, politicos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. civilisation)
1. nivel de dezvoltare a culturii materiale şi spirituale dintr-o epocă dată a unui popor, a unui stat etc.; (p. ext.) stadiu înalt de dezvoltare a unei societăţi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. civilisateur)
1. care civilizează; care răspândește civilizația.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abrutissant)
1. care abrutizează.
2. care dezumanizează prin diminuarea sau distrugerea activității intelectuale sau spirituale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. africanité)
1. caracter specific culturii africane.
2. caracter african al unei culturi, limbi etc.
3. grup de valori comune locuitorilor din Africa.
4. lumea, civilizaţia africană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (african + -logie)
1. disciplină care studiază limbile şi civilizaţiile africane; africanistică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (afro1- + americanistică)
1. disciplină care studiază civilizaţia şi cultura americană, de influenţe etnice africane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Albanistik)
1. disciplină care studiază cultura şi civilizaţia albaneză; albanologie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.