clar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. clarus, fr. clair)

1. (și adv.) limpede, deslușit, curat.
2. transparent; (despre aer, cer) senin, luminos.
3. (despre sunete, voci) care răsună distinct.
4. lămurit, evident.

clar; luminos

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT clarus; luminosus
2. FR clair
3. EN light; clear
4. DE hell; klar
5. RU светлый
6. HU tiszta, fénylő, világos

clarifica

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (lat. clarificare, fr. clarifier)

1. a face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși.
2. (înv.; despre lichide) a deveni clar, a se face limpede, a (se) curăța.

clarificabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (clarifica + -bil, cf. fr. clarifiable)

1. care poate fi clarificat, lămurit.
2. (anton.) neclarificabil.

clarificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. clarifica)

1. acțiunea de a clarifica și rezultatul ei; lămurire, limpezire.
2. procesul prin care ceva devine (mai ușor) de înțeles.
3. (înv.; despre lichide) curățare.

clarificat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. clarifica)

1. devenit (mai) ușor de înțeles.
2. (despre situații) lămurit.
3. (înv; despre lichide) curățat.

abroga

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abrogare, fr. abroger)

1. a scoate din vigoare un act normativ.
2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.
3. a declara lipsit de valabilitate.

abscons, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abscons, lat. absconsus)

1. care este greu de înțeles; obscur; abstrus.
2. (antonime) clar, comprehensibil.

abstrus, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)

1. care este greu de înțeles, de pătruns; abscons.
2. (var.) (înv.) abstruz.
3. (antonime) clar, evident.

achita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. acquitter)

1. tr. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din culpă.
2. (fam.) a ucide.
3. tr., refl. a(-și) plăti o datorie.
4. a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva).

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

afidavit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. affidavit)

1. (în unele state) declarație scrisă sub jurământ în fața instanței judecătorești (autentificată).