claritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. claritas, fr. clarté)

1. însușirea a ceea ce este clar; limpezime, puritate.
2. calitate a sunetului sau a vocii de a răsuna distinct.
3. limpezime în gândire, în vorbire; expunere pe înțeles.

inclaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (in- + claritate)

1. lipsă de claritate, obscuritate.
2. neclaritate.

neclaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + claritate)

1. lipsă de claritate, inclaritate.
2. idee sau exprimare lipsită de claritate, confuză, echivocă.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

apolinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. apollinisch)

1. referitor la zeul Apolo; apolinar.
2. luminos, senin, echilibrat.
3. (la Nietzsche) spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire.

apolinism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (apolin/ic/ + -ism)

1. caracter apolinic, concentrat pe claritate și frumusețe, pe măsură și ordine.

clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

explicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. explicité)

1. caracterul a ceea ce este explicit; claritate.

grandangular

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. grand-angulaire)

1. (cinem.) obiectiv de filmare cu distanță focală scurtă, cu un unghi de cuprindere mare și profunzime de claritate ridicată.