Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aristocratie, gr. aristokratia)
1. clasă socială conducătoare care deţine puterea de stat şi asupreşte celelalte clase (în orânduirea sclavagistă şi feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime.
2. vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte şi se bucură de avantaje speciale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-révolution)
1. mişcare organizată, reacţionară, a claselor înlăturate de la putere împotriva noii orânduiri sociale instaurate prin revoluţie, în scopul restaurării vechii puteri de stat.
Parte de vorbire: s.
Origine: („Gândirea“ + -ism)
1. curent ideologic şi politic din România, format în jurul revistei „Gândirea”, care propovăduia misticismul ortodox, tradiţionalismul, naţionalismul şi unitatea naţională deasupra claselor sociale, sub egida bisericii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. masse, germ. Masse)
1. cantitate de materie a unui corp, considerată ca o mărime caracteristică în raport cu volumul.
2. ~ verde = furaj; ~ critică = masa minimă a unui material radioactiv în care poate apărea o reacție de fisiune nucleară în lanț.
3. îngrămădire de elemente care formează împreună un singur corp; corp solid, compact; bloc.
4. ~ de aer = porțiune imensă, omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte.
5. corp metalic masiv la care se leagă punctele unei rețele, ale unei mașini sau ale unui aparat electric, pentru evitarea supratensiunilor.
7. ~a vocabularului = partea cea mai mare a vocabularului, supusă schimbărilor.
8. mulțime compactă de oameni.
9. ~e populare = totalitatea claselor și categoriilor sociale dintr-o anumită etapă istorică, ale căror interese fundamentale concordă cu cerințele și sensul acțiunii legilor obiective ale dezvoltării societății.
10. ~ continentală = continent.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)
1. adj. referitor la politică.
2. nivel ~ = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; om ~ = cel care își desfășoară activitatea în domeniul politicii; drepturi ~e = drepturi referitoare la participarea cetățenilor la viața obștească și la conducerea treburilor societății.
3. s. f. activitate a claselor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe.
4. tactică, comportare, abilitate folosită de cineva pentru a-și atinge scopul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. promotion, lat. promotio)
1. ridicare a nivelului de viaţă al claselor defavorizate sau al unui individ la o situaţie superioară.