clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

clasicist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Klassizist)

1. specialist în filologia și cultura clasică; adept al clasicismului.

clasicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. classicità, germ. Klassizität)

1. caracter clasic; (fig.) măiestrie.

clasiciza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. classicizzare)

1. tr., refl. a da, a dobândi un caracter clasic.
2. intr. a imita pe clasici.

clasicizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (clasiciza + -ant)

1. cu caracter voit clasic; care caută să imite clasicismul.

călinescianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (călinescian + -ism)

1. atitudine creatoare deschisă față de fenomenul cultural-estetic, având drept coordonate conturarea unei viziuni dinamice, constructive, în concordanță cu clasicitatea spiritului nostru latin, aparținând lui G. Călinescu.

clasic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. classique, lat. classicus)

1. referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic acesteia.
2. conform normelor artei antice greco-latine.
3. referitor la clasicism (1).
4. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfecțiune.
5. (despre scriitori, artiști etc.; și s. m.) care aparține clasicismului, de mare valoare, a cărui operă rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii; model.
6. care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic.

clasicist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Klassizist)

1. specialist în filologia și cultura clasică; adept al clasicismului.

clasiciza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. classicizzare)

1. tr., refl. a da, a dobândi un caracter clasic.
2. intr. a imita pe clasici.

clasicizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (clasiciza + -ant)

1. cu caracter voit clasic; care caută să imite clasicismul.

crestomație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chrestomathie)

1. culegere de texte reprezentative (filologice, istorice, documentare) din autorii clasici ai unei literaturi sau ai mai multora, destinată în special învățământului.