Dictionar

clavecin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clavecin)

1. vechi intrument muzical cu coarde metalice și claviatură, asemănător pianului; cembalo, clavicembal.
 

clavecinist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. claveciniste)

1. (muzică) persoană care cântă la clavecin.
 

cembalo

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. cembalo)

1. instrument cu coarde și clape asemănător clavecinului; spinetă, cimbal.
2. instrument de percuție antic, format din două talere.
 

clavecinist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. claveciniste)

1. (muzică) persoană care cântă la clavecin.
 

claviatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Klaviatur)

1. sistemul clapelor la orgă, pian, clavecin, acordeon etc.
2. totalitatea clapelor sau a butoanelor de comandă la mașina de scris ori la calculat etc.
3. grup de robinete care deservesc conductele legate la o pompă, la un rezervor.
 

clavicembalo

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. clavicembalo, lat. clavicymbalum)

1. clavicembal.
2. clavecin.
 

galant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. galant, it. galante)

1. curtenitor, politicos cu femeile; (p. ext.) manierat, delicat, amabil.
2. literatură ~ă = literatură care cultivă cu precădere intriga amoroasă; aventură ~ă = aventură amoroasă.
3. darnic, generos, mărinimos.
4. stil ~ = stilul liber al muzicii pentru clavecin sau pian, înclinat spre efecte facile.
 

manual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. manuel, lat. manualis, it. manuale)

1. adj. de mână, făcut cu mâna.
2. care muncește cu mâinile.
3. s. n. carte de școală care conține o prezentare succintă a noțiunilor unei discipline.
4. claviatură, ansamblu al claviaturilor la instrumentele cu taste (orgă, clavecin), la care se cântă cu mâinile.